Singur ca intotdeauna's blog

Si se ia nora de socru ca de ce nu si-a vizitat sotia in timpul celor 30 de zile petrecute in spital, dupa operatia minora de la ochi, la care acesta se balbaie si replica:
- Auuuzi ? (ton rastit) Tu nu imi faci mie teoria chibritului (allegro), ai inteles ?
Oricum, se pare ca domnul X nu dorise sa strice reputatia unei asemenea doamne, chiar si in spital. Un mos cu palarie roasa in cap si cu 10 ani mai batran alaturi de o doamna de 65, aflata la varsta primei tinereti. Acesta ar fi a 2-a ipoteza, dupa teoria chibritului.
Cea de-a 3-a si cea mai plauzibila... cica ea il acuzase ca o insela cu o vanzatoare de morcovi in piata si ca ii ducea zilnic, cadou, cate o portocala. Si drept razbunare, el nu si-a vizitat sotia in spital :-).
Bineinteles, doamna putea veni acasa oricand, astfel mai scurtand timpul petrecut departe, insa, probabil, ii era cam lene sa faca de mancare. Plus de asta, la cantina spitalului mancarea era foarte buna (bineinteles, trecuse peste conditiile impuse de faptul ca era diabetica). Pretextul ? Ce sa mai deranjeze soferul personal al fiului cu `enspe mii de drumuri ? Vorba unei persoane respectabile: "Fatz acolo - Fatz dincolo".

Play si citeste !

Veritasaga-Credeam ca stiu

Un pescar care nu se duce la pescuit nu poate fi un pescar profesionist, de aceea m-am inarmat cu scule si momeala si m-am indreptat spre balta. Nu o data, nu de doua ori, ci de trei ori. De fiecare data in locuri diferite.
Prima data. Locatia: Arges. Ora: 16:00. Coafura rezista perfect, facand fata cu brio vantului. Undita cu musculite isi face datoria si realizez o captura impresionanta de peste. Ajung acasa, curat pestele, ii dau cu sare si il arunc in frigider.
A doua oara tot la Arges, insa in alta parte (Argesul are o lungime cam de 340 km). Cu coafura nu am stat prea bine, am plecat cu ea cam nasoala de acasa, dar vantul a aranjat-o cum trebuie si am avut noroc si la pescuit. Multi, multi pesti. Iarasi ajung acasa, ii cioparcesc, ii sarez si ii bag la frigider.
Ziua urmatoare ma suna un prieten din Bucuresti.
" - Vezi, du-te pe balta X, in locul Y (am lasat eu niste mamaliga acolo) si da-i bataie, ca am prins ieri vreo doua kilograme de peste.
- Da ? Cool. Nu te cred."

Steaua - Galatasaray 1 - 0
Chiar eram ironizat azi de un bun prieten (uite ma, numele tau a aparut si pe net: Victor Duta) ca am devenit microbist. Nimic mai fals. Insa in momentele libere mai dau drumul la televizor si nici amator de "Blondele gandesc ?!" nu sunt.
Am vazut cativa straini in lotul Stelei. Mda, se vede ca au alta stofa, alta mentalitate de fotbalisti, insa degeaba. Cine a dat golul ? Sa o luam insa de la bun inceput. A inscris 2 autogoluri in alte partide, astfel ca a fost poreclit "Mr. Autogol". A jucat prost in multe alte partide, asa ca a fost huiduit. FANII stelisti au adus bannere la stadion pentru a-si arata dispretul fata de acest fotbalist.
Insa in acest sezon, Banel Nicolita inscrie aproape meci de meci. Macar este devotat echipei. El a marcat ! 1-0.
Am vazut si sange. Banu` schimba omul, nimeni nu mai are zambetul pe buze atunci cand pierde. Stiu, e nasol sa pierzi, insa e doar un joc (mult prea industrializat, din pacate). Coate in gura, intrari la picioare si alte chestii mai putin fair-play.

Daca relatia mea cu el a fost mereu sub semnul lui Cain si Abel, Romulus si Remus, aseara am reusit sa formam o echipa (oarecum de succes) si chiar ne-am invins adversarii. Smash, lob si alte "jmecherii".
Fiind patru insi, a trebuit sa astept pe un asternut improvizat (husa de la racheta unui prieten asezata departe de tantari) si, plictisindu-ma de vizionat (cand naiba urma sa joc si eu ?!) mi-au venit doua versuri in minte:
"Traiesc in zbor deasupra tuturor
La la la, la la la."
Cum ritmul nu era greu de tinut (urechea mea este destul de mare ca sa fie numita si "muzicala"), iar refrenul era cantat de o tipa, aparent fara voce (care pe mine m-a facut sa ma simt altfel) am inceput si eu sa tip (gura nu imi este prea mare, recunosc): "traiesc in zbor, la la la".
Peste cinci minute si coechipierul meu (domnisorul Viorel) fredona aceleasi versuri (ca fapt divers, tipul chiar nu are voce si ajunsese sa deformeze atat de tare melodia incat dadeam cu racheta pe langa mingi), incat simteam amandoi ca zburam deasupra tuturor.

Cu gandul de a ajunge la Obarsia Lotrului, am trecut prin Voineasa pentru a cumpara un pepene si un cutit; pepene ce urma sa-l savuram intr-o poenita vizibila de pe drum.
Datorita caldurii insuportabile si aerului conditionat (fie vorba intre noi, "cu clima bizonica") (iarasi fie vorba intre noi, in garajul din curte zace o frumoasa Toyota Corolla de culoarea unui sobolan in momentele sale cele mai bune) am deschis toate cele 4 usi (ne tenta si portbagajul, totusi :-S) pentru a face rost de ceva aer mai rece.
Boxele (fuckin` radio; greu mai prindea ceva semnal prin zona aia) se zguduiau din cauza bass`ului setat la maxim si ma alintau cu versurile ce le scoteau:
"Pe un munte intr-o tara foarte indepartata
Sta un om cu ochii-nchisi si spune ce ne asteapta.
Lumea nu-l asculta, il crede un nebun
Caci vorbele lui sunt ca niste lovituri de tun."
Cei din jur se uitau cand la mine, cand la masina (yeah, it`s beautiful, i know), cand la boxe si probabil se intrebau: "what the hell is this ?". Si ca fapt divers, nu stiu de ce oamenii pe acolo umbla in slipi si se mira cand un om asculta Pasarea Colibri.